Uncategorized
Scrie un comentariu

De la Marina, cu dragoste

 

Despre „La Sylphide” s-au scris multe inca de la premiera din 1832 de la Paris. Unul dintre cele mai importante balete romantice, creat de maestrul danez August Bournonville, este si azi o nestemata din repertoriul oricarei companii de balet din lume.

„La Sylphide” face parte de la finele anului trecut si din repertoriul Operei Romane, intr-o versiune proaspata semnata de coregraful Johan Kobborg („dansatorul clasic suprem”, The Telegraph). Nu voi „critica” din punct de vedere tehnic spectacolul, nu am caderea. Ce pot spune cu mana pe inima este ca la finele celor 2 ore de magie, mi-am recapatat increderea in ce inseamna spectacolul de balet in Romania: de la creatie coregrafica si interpretare, la scenografie si promovare. Am vazut La Sylphide peste tot inaintea premierei si astfel, am avut asteptari foarte mari atunci cand am vazut spectacolul.

Senzatia a fost covarsitoare si mai multe emotii mi-au marcat acea seara, emotii pe care mi le amintesc la fel de viu acum cand scriu aceste randuri. Am trait clipele povestii ca si cand as fi fost parte din scenariu si am fost fermecata de fiecare element gandit cu minutiozitate de regizor. Intr-o imbinare fluida de miscari si stari, cu tablouri care curg firesc si natural, La Sylphide te duce pentru cateva ceasuri intr-o realitate frumoasa si vizuala. De multe ori este greu sa descifrezi din dans, oricat de explicit ar fi, „replicile” dintre personaje, chiar daca trairile le poti simti prin vibratia dansatorilor. Ei bine, „La Sylphide” a fost explicita de la inceput si pana la inchiderea cortinei.

Si pentru ca dansatorii au crezut mult in acest aer proaspat adus de Kobborg baletului nostru, mi-am dorit sa stau putin de vorba cu Marina Minoiu, una dintre cele mai gratioase si frumoase balerine ale Operei. Un chestionar al lui Proust adaptat lumii dansului ne dezvaluie cateva picaturi din magia Marinei, on si off-stage. Marina, iti multumesc pentru timpul si secretele tale. Si eu iti marturisesc ca am cantat la pian 10 ani si Bach era preferatul meu, ca imi este frica sa nu dezamagesc si ca dansul, si pentru mine, inseamna varietate si frumos, chiar daca nu ma urc pe scena in fata a sute de spectatori. Si ca am fost foarte emotionata pentru voi in „La Sylphide”. Iar voi, cititorilor, va doresc sa o vedeti pe Marina dansand cat mai curand.  (credite foto: Opera Nationala Bucuresti)

Marina

Ce dans ai fi vrut sa inventezi?

Pana acum nu m-am axat  pe latura asta, de a face coregrafii. Poate in viitor am sa fac si lucrul acesta la modul serios, dar este prea devreme sa ma pronunt. Un lucru iti pot spune sigur: mi-ar placea foarte mult sa creez coregrafii pe muzica de Bach.

Daca nu ai dansa, ce alt talent ai fi dorit sa ai?

Mi-as fi dorit sa fi fost  mai talentata la pian.

Ce inseamna pentru tine fericire absoluta?

Sunt fericita atunci cand am o reusita, sau cand am un rezultat pe care mi l-am dorit foarte mult si in cele din urma l-am obtinut. Sunt fericita in fiecare zi cand ajung in sala de studii si ori de cate ori dansez.

Care este cea mai mare temere a ta?

Sunt o persoana foarte severa cu mine. Tind sa fiu perfectionista si  ma straduiesc  sa nu dezamagesc atat publicul, cat si pe cei cu care lucrez (colegii, maestrii de balet), intr-un cuvant pe cei care ma sustin in dezvoltarea mea profesionala ca balerina.

Ce iubesti cel mai mult in dans?

Iubesc diversitatea dansului si faptul ca nu exista monotonie. Este un domeniu in care nu exista termenul de “plictiseala”. De asemenea iubesc sentimentele  unice de bucurie si de implinire pe care ti le ofera dansul.

Ce iti displace cel mai mult in dans?

Este o profesie solicitanta care cere destul de mult atat in plan mental cat si fizic. Exista si situatii/momente in care rezultatul nu ma satisface. Si atunci stiu ca am mai mult de munca pentru a atinge ceea ce mi-am propus. Inseamna de multe ori ca trebuie sa o iau de la capat, sa reanalizez  si sa pun la punct fiecare detaliu.

Pe cine admiri cel mai mult din lumea dansului?

Sunt mai multe persoane pe care le admir. In general admir si respect dansatorii care au stiut sa gaseasca un echilibru intre munca si talent.

Ce clipe de magie/de poveste ai trait pe scena pana acum?

Pentru mine, aceste clipe de magie sau de poveste, sunt prezente  de fiecare data cand dansez si interpretez un rol. Prin intermediul dansului, reusesc sa  evadez din ceea ca noi numim normal si cotidian, catre o  lume in care toate emotiile si sentimentele mele  sunt transpuse la un alt nivel  si in care am posibilitatea  de a da viata unor personaje si povesti. Scena este locul sacru, unde toate aceste lucruri devin posibile.

Această intrare a fost publicată în: Uncategorized

prin

Dance curator and tastemaker. Dancer. Proud member of CID UNESCO

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s